Latest News

Afacerea ta, Moștenirea ta: spune-mi ce afaceri ai ca să-ți spun cine ești

Atunci când vorbim despre afaceri, ne gândim în general la o persoană juridică, producătoare de profit prin oferirea de produse sau servicii (sau o combinație între), ceea ce reprezintă definiția principală a unei societăți comerciale.

Scopul comercial a început să fie puternic asociat cu noțiunea de impact și creare de valoare pe termen lung către mai multe persoane interesate, în contextul în care sustenabilitatea a început să câștige teren în mediul de afaceri și în discuțiile politice la nivel Mondial, cea mai relevantă realizare fiind adoptarea de către Națiunile Unite a agendei de dezvoltare durabilă pentru anul 2030.

În timp ce sustenabilitatea, ca și concept, este încă sub asediu datorită complexității sale (foarte multe modele și cerințe), credibilității (în special din cauza activității de propagandă ecologică) și a capacității (datorită nivelului încă scăzut al cunoștințelor în domeniu), moștenirea pe care vrem să o lăsăm ca și persoane este legată de propriile valori și nevoi interne, așa cum psihologul Abraham Maslow e explicat atât de bine prim piramida nevoilor sale.

Cum afacerile sunt create și desfășurate de oameni, sunt influențate de nevoile persoanelor care decid asupra acestor, sau sunt impactate de către aceste, firme. În sustenabilitate, aceste persoane se numesc în mod colectiv părțile interesate.

Acționarii definesc scopul Societății comerciale și se asigură conducerea care să găsească și să urmeze drumul potrivit. Angajații aleg firmele pentru care lucrează în funcție de nevoile pe care vor să și le satisfacă. Astfel, există o legătură puternică între scopul acționarilor, conducerea aleasă și angajații pe care o firmă îi atrage și îi fidelizează.

Aud de foarte multe ori cât de greu este să găsești oamenii potriviți, ceea ce nu ar trebui să surprindă într-o Europă unde calitatea vieții crește (ca valoare intrinsecă a Uniunii înșiși) iar amestecul de generații în piața muncii a atins cel mai mare nivel atins vreodată. Mi-aș dori să aud mai des despre moștenirea pe care acționarii vor să o lase prin afacerile lor, adică despre scopul pe care vor să îl atingă și cum să o facă.

Evident că banii trebuie să facă parte din scop, având în Vedere că firmele sunt entități comerciale, deci a face profit este obligatoriu pentru orice afacere de succes. Dar ce face, și mai ales de ce și cum, sunt întrebări care definesc primul capitol al moștenirii pe care acționarii o lasă.

De aceea, scopul unei afaceri nu trebuie să fie doar o declarație sterilă care iese dintr-un exercițiu formal, de cele mai multe ori “încurajat“ de anumite standard de certificare sau dintr-un concurs de frumusețe tip, “cine are cel mai sustenabile obiectiv“. Scopul trebuie să fie o expresie sinceră a acționarilor, care să constituie o invitație către persoanele interesate de a participa la traseul către o destinație clară.

În timp ce, conceptul de “creare de valoare comună“ a profesorului Michael Porter ar trebui să stea la baza oricărui scop, definirea acestuia trebuie să fie clară pentru a permite luare de angajamente, dar, în același timp, general, pentru a permite mai multe opțiuni în atingerea sa cu succes. De exemplu, o firmă poate avea ca scop realizarea de locuințe accesibile la preț și sustenabile în același timp. Fără a fi blocat într-un anumit tip de locuință, acest scop ar permite o continuă analiză a costurilor, impactului asupra mediului, a calității și confortului.

Dacă scopul definește destinația călătoriei pe termen lung, cărările trebuie alese la fiecare intersecție de către o echipă dotată cu busolă, hartă și resurse. Știi că nu o poți lua în sens opus destinației, dar ce faci când nu știi unde duce o cărare, sau atunci când ai mai multe opțiuni? În afaceri, asta înseamnă să iei decizii într-un mediu provocator, sau pentru cei care sunt familiarizați cu noțiunea, în contextual “VUCA “.

Deci cum să facem? Unul din proverbele mele preferate, în afaceri este “Dacă vrei să mergi repede, mergi singur, dacă vrei să ajungi departe mergi împreună cu alții“.

Într-o călătorie pe termen lung, e nevoie de o echipă care să fie împuternicită cu misiunea (călătoria însăși) și echipată corespunzător cu harta, busola și resurse. Există vreun loc de unde să găsești astfel de echipe gata de drum? Poate, cine știe, dar nu este nevoie de ele.

Conceptul de creare a valorii comune pleacă de la și cu echipa, și de aceea trebuie să pleci la drum cu echipa ta.

Mai întâi trebuie să desenezi harta, pentru a defini contextul intern și extern al firmei și pentru a identifica acele elemente esențiale pe care trebuie să le iei în calcul în luarea deciziilor din intersecțiile întâlnite. Este posibil să ai nevoie de ajutor extern, dar ca firmă și ca echipă trebuie să fi conștient de nevoile tuturor părților interesate și de ecosistemele din jurul tău, și trebuie să le comunici bine.

Pe urmă trebuie să îți definești valorile cardinale, în funcție de care poți decide în orice context VUCA. Valorile sunt acele elemente intrinseci care ancorează orice decizie atunci când circumstanțele sunt furtunoase.

Valorile altor persoane nu pot ancora pe nimeni, deci echipa trebuie să aibă propriile valori aliniate cu scopul.

Având harta și busola, poți începe organizarea călătoriei conform resurselor disponibile.

Sunt discuții interminabile despre lipsa resurselor, dar adevărul este că în afaceri abundența de resurse nu este naturală. Optimizarea resurselor, în schimb, este. Asta necesită un echilibru optim între resursele interne și externe, care să acopere nevoile în funcție de priorități, ceea ce reprezintă rolul principal a unei strategii.

Mai exact, pregătirea pentru atingerea Scopului nu înseamnă trasarea exacta a itinerariului ci strategia care să te ajute să identifici primele borne, să prioritizezi acțiuni și resurse, și să creezi cadrul pentru îmbunătățire și învățare continue și adaptabilitatea alegerilor. Succesul unei firme este determinat de capacitatea de reziliență și flexibilitate în timp, rămânând consecvent scopului său de a-și consolida reputația.

Reputația unei firme este moștenirea pe care o lasă acționarii și nu poate fi cumpărată cu bani. Poți investi in brand și marketing dar reputația înseamnă cum ești perceput de oameni în spatele imaginii.

Dacă firmele listate sunt mai mult preocupate de impactul în piață, plasând riscul reputațional pe umerii conducerii, în firmele private, valorile și nevoile acționarilor sunt strâns legate cu cele ale firmei. Asta înseamnă că pentru succes pe termen lung, o simbioză reală între ei si firmă joacă un rol esențial.

Prin alinierea scopului și strategiei cu propriile motivații, proprietarii firmelor construiesc o reputație mai autentică și reziliență și își îndeplinesc prin opera lor satisfacțiile personale. Această aliniere strategică asigură creșterea sustenabilă și semnificativă a firme, generate de angajamentul și conexiunea autentică a antreprenorului, ceea ce duce, în egală măsură, la un avantaj competitiv și la o împlinirea personală.

1 VUCA comes from volatility, uncertainty, complexity and ambiguity which define the contemporary environment